O familie obisnuita, la masa de seara.
Tatal sta cu privirea pierduta in ecranul iphone-ului. Trimite mailuri. Isi updateaza status-ul la tweeter. Are fata emaciata si cearcane de la nesomn. Isi petrece 10 ore pe zi la serviciu, intr-un cub de rigips de 2 pe 2 metri. Apoi inca o ora si jumatate in trafic, intorcandu-se acasa. Apoi, inca 5 ore vegeteaza in fata televizorului, uitandu-se la marele circ de acolo. Se decupleaza de toate problemele: ipoteca pe casa, credite, probleme de serviciu. Se abandoneaza luminilor sclipitoare de pe ecranul cu diagonala de 90 de cm, cu satisfactia pe care o primeste un dependent cu o alta noua doza, si uita de tot.. de tot.. Ultima ora inainte de a adormi si-o petrece la computer, uitandu-se pe furis la un film porno si masturbandu-se.
Pentru ca …
Mama sta in fotoliu, cu castile de la IPod in urechi, imuna la tot ce se intampla in jurul ei. Asta e perioada ei de liniste, in care se poate elibera de prezent si poate retrai, din nou, trecutul. Atunci cand avea sentimente si mai ales cand simtea ca are voie sa aiba sentimente. Acum nu mai are voie: trebuie sa-si pastreze imaginea de femeie puternica, fara emotii, in multi-nationala in care lucreaza. Altfel, oricand pozitia ei ar putea fi luata de altul. E tunsa scurt si este supra-ponderala. Ea e motorul care pune in miscare familia. Asa ca trebuie sa fie puternica. La fel ca motorul jeepului pe care il conduce in fiecare zi, facand drumuri intre serviciu, scoli, cumparaturi si casa. Si cand trebuie sa iei copiii de la scoala, sa comanzi de mancare, sa platesti femeia sa faca curat si sa te si ocupi de slujba, nu mai ai timp de lucruri neimportante: machiaj, ingrijire, indimitate, tandrete, feminitate. E important sa fie productiva. Asa a invatat si in cartile ei favorite, cele de self-help. “In 10 pasi simpli poti fi fericit“. Mananca, roaga-te, iubeste, consuma, cumpara, munceste, mori. E important sa ii puna pe toti in miscare.
Pentru ca…
Baiatul sta in camera lui, adus de spate in fata computerului. Pe birou sunt aruncate de-a valma vreo 2 pungi cu chips-uri, desfacute, un pahar jegos in care se ghicesc urmele de coca-cola de acum vreo 2 saptamani. In aerul imbacsit se ghicesc mirosuri diverse, de la mirosul intepator mancare chinezeasca pana la cel intepator de transpiratie, de la fum de tigara pana la aerul statut, de casa inchisa in termopane. Termopanele care izoleaza cu succes familia aceasta de orice ar putea exista afara. Baiatul poarta un tricou decolorat pe el, este obez si neingrijit. Faptul ca sta atat de aplecat catre monitor se explica si pentru ca e extenuat: nu s-a ridicat de pe scaun de 38 de ore. Sta pierdut in lumea virtuala in care se joaca pentru ca afara, odata iesit din calculator, lucrurile sunt altfel: exista dezamagiri, exista eforturi, exista lucruri prin care trebuie sa treci si lucruri pe care trebuie sa le accepti pentru a putea evolua. Asa ca e mai simplu aici, departe de oameni reali.
Pentru ca…
Fata sta tolanita in pat. Tasteaza la laptop. Are blog. Are cont de tweeter. Are messenger. Are iluzia perfecta a unei apropieri de ceilalti. Fara sa fie nevoita sa intre propriu-zis in contact cu ei. N-ai cum sa fii ranit cu adevarat atata timp cat esti intr-un spatiu virtual, nu-i asa? Ea… comunica. Ea afla mereu informatii noi. Cum a murit Michael Jackson. Ce microfon incrustat cu cristale swarovski isi doreste Oana Zavoranu. Ce piesa a lansat Smiley. Toate nimicurile astea fara niciun fel de insemnatate reala pentru ea. Dar pe care daca nu le stie, ar putea fi sanctionata de colegele ei. Deschide site dupa site, blog dupa blog. A capatat asa o atentie distributiva, incat nu mai e atenta de fapt la nimic. Se pierde undeva in avalansa de informatii care iese din cablul internetului. E prinsa in vartejul asta de emoticoane, inimioare, mii de fonturi si de scrisuri multicolore, reclame stralucitoare, dar e mai conectata ca oricand cu lumea de-afara. Facuta din pixeli si megabiti. Goala.
Pentru ca…
No comments:
Post a Comment